Cuviosul Seraphim Rose

Februarie 16, 2008

Semnele vremurilor – un avertisment

12. UN AVERTISMENT CELOR ATRASI CǍTRE ÎNTUNERIC ŞI PIERZANIE

Cuv. Seraphim Rose

Toate aceste semne ale vremurilor sunt deosebit de negative. Sunt semne care vestesc colapsul acestei lumi, ne indică ca sfârşitul lumii este aproape si ca Antihrist este pe cale sa vină. Este foarte uşor sa stăm si sa privim la ele, cazând într-o stare care ne îndeamnă la căutarea exclusivă a semnelor negative. De fapt, oricine si-ar putea dezvolta o întreagă personalitate – un tip negativ de personalitate – întemeiat pe aceasta.

Ori de câte ori apare vreo ştire, auzim spunându-se: „A, da, bineînţeles, asta e si va fi si mai rău.” Vine o altă ştire, si altcineva spune: „Da, da, este clar ce se va întâmpla, dar acum o sa fie mai rău ca aceea.” Orice constatare a cuiva poate fi privit apoi ca o împlinire a vremurilor groazei.

Din pricina faptului ca veştile din vremea noastră sunt rareori bune, este de dorit sa le conştientizăm cum se cuvine pe toate, fără a afişa vreun optimism nechibzuit/deşart.

Deşi, în acelaşi timp, trebuie sa avem în vedere scopul precis al privegherii noastre. Urmărim semnele vremurilor nu pur si simplu pentru a afla timpul venirii lui Antihrist. Acesta e mai degrabă un amănunt secundar. Urmărim semnele vremurilor ca sa cunoaştem când va veni Hristos. Este un lucru de căpetenie pe care trebuie să-l reţinem pentru a nu fi doborâţi de întunecime, depresie, ori de vreo tendinţă de retragere, în scopul adunării de hrană pentru o mare catastrofă. N-ar fi un lucru chibzuit. Trebuie sa fim mai degrabă tot mai creştini, adică sa ne gândim la aproapele nostru, încercând sa-i ajutăm pe alţii. Dar dacă noi înşine suntem insensibili/reci, întunecaţi si pesimişti, noi participăm astfel la răceala ca semn al sfârşitului. Trebuie sa ne unească un duh plin de căldură prin care sa ne ajutăm reciproc. Acesta este un semn al Creştinismului. Dacă priviţi în istorie (un alt motiv de a citi istorie bisericească), veţi vedea că de-a lungul întregii istorii a omenirii, în tot Vechiul Testament, în Noul Testament si în toate împărăţiile creştine de după aceea – si dacă priviţi la lumea păgână, aceeaşi poveste – veţi observa un timp continuu/neîncetat al suferinţelor. Acolo unde creştinii sunt prezenţi/implicaţi, avem ispite/încercări si prigoniri, dar prin toate acestea creştinii au dobândit împărăţia cerurilor. De aceea, odată cu venirea prigonirilor, nu avem decât pricină de bucurie.

În micul ziar al părintelui Dimitrie Dudko, se relatează un mic incident destul de interesant. O femeie din Rusia a fot internată într-o clinică de psihiatrie pe motiv ca-si făcea semnul crucii unde nu se cuvine, ca poartă o cruce sau ceva de genul acesta. Părintele Dudko a plecat spre Moscova împreună cu fiii săi duhovniceşti, s-a dus la clinică, a aranjat o întâlnire si a vorbit cu medicul, iar în final l-a convins ca nu e bine ca ea sa rămână acolo. Părintele Dudko spune: „Le e teamă de noi, deoarece atunci când faci presiuni asupra lor, spun ca de fapt nu există vreo lege specială prin care s-o ţină acolo.” Astfel ca s-au hotărât sa-i dea drumul, după ce stătuse acolo timp de o săptămână. Cât vreme a stat acolo i s-au administrat diferite medicamente si „inoculări,” încercând sa o doboare psihic, scăpând-o astfel de religia asta a ei. Era puţin şocată când a ieşit. S-a aşezat pe o bancă undeva în afara clinicii si a început sa vorbească. „ştiţi,” zise ea, „când am fost acolo si ma tratau aşa de rău, eram liniştită, deoarece simţeam ca era Cineva lângă mine care mă păzea; dar de îndată ce am ieşit de acolo, deodată m-a cuprins frica. Acum sunt neliniştită si ma tem ca vor veni din nou după mine, ca poliţia secretă se uită chiar de după colţ.” Este evident de ce simţea aşa. Când te afli în poziţia de prigonit, Hristos este cu tine, pentru ca suferi pentru El. Iar când eşti în afară, atunci nu este sigur dacă e posibil sa te mai întorci în acea poziţie. Începi sa te întorci la înţelegerea omenească. Când te afli acolo nu ai pe nimeni pe care sa te poţi bizui, drept care ai nevoie de Hristos. Dacă nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic. Când eşti afară, începi sa devii calculat, sa te încrezi în tine, pierzându-l astfel pe Hristos.

Anunțuri

1 comentariu »

  1. intoarcerea cu iubire catre semeni poate fi o sansa in favoarea intarzierii sfarsitului

    Comentariu de zugravustefan — Februarie 16, 2008 @ 7:34 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: