Ortodoxia si Religia Viitorului - Mediumismul “crestin”

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Un studiu foarte atent si obiectiv asupra fenomenului “vorbirii în limbi” l-a realizat pastorul luteran german Dr. Kurt Koch (The Strife of Tongues - Gâlceava Limbilor). După ce a examinat sute de cazuri de manifestare a acestui “dar”, el a ajuns la concluzia, bazată pe argumente scripturistice, că doar patru din aceste cazuri ar putea fi cele descrise în Faptele Apostolilor, dar că nici măcar de acestea patru nu putea fi sigur.

Desigur, în lumina traditiei patristice a Bisericii lui Hristos dintotdeauna, crestinul ortodox nu ar avea astfel de dubii. Cu posibila exceptie a celor patru cazuri, însă, Dr. Koch a identificat un număr de cazuri neîndoielnice de posesiune demonică, “vorbirea în limbi” fiind de fapt “un dar” întâlnit în mod obisnuit la demonizati. Dar cheia întregii miscări o găsim în concluziile finale ale Dr. Koch.

El arată că miscarea “limbilor” nu e nicidecum o “renastere”, căci lipseste cu desăvârsire din ea orice constiintă a păcătoseniei personale si orice urmă de pocăintă. Ceea ce constatăm, în schimb, este o subliniată preocupare de a câstiga puteri si experiente noi. Deci fenomenul limbilor nu este cel descris în Fapte si nici nu poate fi asimilat (în cele mai multe din cazuri) cu o posedare demonică propriu-zisă; el este mai curând “… si probabil în 95% din cazuri, un fenomen mediumistic, de natură spiritistă” (Koch, p. 35).

Dar ce este un “medium”? Medium-ul este persoana dotată cu o anumită sensibilitate psihică ce îi permite să se transforme într-un fel de vehicul sau mijloc de manifestare a unor forte sau fiinte invizibile, caz în care, după mărturia Staretului Ambrozie de la Optina[1] avem de-a face cu duhuri rele si nicidecum cu “sufletele mortilor”, asa cum cred spiritistii. Darurile mediumistice apar aproape în toate religiile necrestine: clarviziunea, hipnoza, vindecările “miraculoase”, aparitia si disparitia obiectelor sau deplasarea lor dintr-un loc în altul etc.

Despre conceptia de viata ortodoxa - Viziunea ortodoxă asupra lumii

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Cu o astfel de atitudine - o perspectivă atât asupra lucrurilor bune cât şi a celor rele din lume - este posibil să ne formăm şi sã urmăm o concepţie de viaţă ortodoxă, adică să avem o perspectivă ortodoxă asupra întregii vieţi, nu numai a subiectelor exclusiv bisericeşti. Există o falsă opinie, care din nefericire este larg răspândită în ziua de azi, aceea că este suficient să ai o ortodoxie limitată la lăcaşul bisericii şi la activităţile „ortodoxe” oficiale, cum ar fi rugăciunea la anumite ceasuri sau însemnarea cu Sfânta Cruce; în rest, conform acestei opinii poţi trăi ca ceilalţi, participând la viaţa şi cultura vremurilor noastre fără nici o problemă, atâta vreme cât nu păcătuim. Oricine a ajuns să înţeleagă adâncimea Ortodoxiei şi cât de integrală este asumarea care se cere unui creştin ortodox, iar pe de altă parte vede cerinţele totalitare pe care lumea contemporană ni le impune, îşi va da seama uşor de falsitatea acestei opinii.

Ortodoxia si Religia Viitorului - “Vorbirea în limbi”

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Dacă studiem cu atentie toate afirmatiile “miscării harismatice”, descoperim că această miscare seamănă foarte bine cu multe miscări sectare din trecut, prin aceea că se bazează, mai ales, sau chiar exclusiv pe exagerarea oarecum bizară a unei singure laturi doctrinare sau a unei singure practici religioase. De data aceasta se exagerează un aspect specific, aspect pe care sectantii timpurilor trecute nu l-au considerat asa de esential. Este vorba de vorbirea în limbi.

Potrivit constitutiei diferitelor secte penticostale, “botezul cu Duhul Sfânt al credinciosilor este dovedit cu semnul imediat, concret si vizibil al vorbirii în alte limbi” (Sherill, p. 79). Si nu numai că acesta este primul semn al convertirii la o sectă sau orientare penticostală: potrivit celor mai autorizate surse penticostale, această practică trebuie neapărat mentinută, altfel “duhul” se poate pierde. Căci spune David Du Plessis: “Practica rugăciunii în limbi trebuie continuată si sporită în viata particulară a celor care sunt botezati în Duhul; fără ea celelalte manifestări ale Duhului, fie nu mai apar, fie încetează cu desăvârsire” (Du Plessis, p. 89).

Ortodoxia si Religia Viitorului - Spiritul “ecumenist” al “Renasterii Harismatice”

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Desi are rădăcini încă în secolul trecut, Miscarea Penticostală modernă datează exact din ajunul Anului Nou 1900, la ora 7 seara. De câtăva vreme, preotul metodist Charles Parham din Topeka, statul Kansas, necăjit de ineficienta vădită a misiunii sale, începuse să studieze intensiv Noul Testament împreună cu un grup de studenti, cu scopul de a afla secretul puterii Apostolice. În final, studentii au dedus că acest secret constă în “vorbirea în limbi”, care, credeau ei, însoteste întotdeauna în Faptele Apostolilor primirea Duhului Sfânt.

Ortodoxia si Religia Viitorului - Renasterea harismatica

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Biserica Ortodoxă Greacă. El îi ceru părintelui episcopalian Driscoll să se roage ca să coboare Duhul Sfânt si în Biserica lor, asa cum coborâse în Biserica Catolică. În timp ce părintele Driscoll se ruga, Costa Deir plângea în microfon. După rugăciune urmă un lung mesaj în limbi si o interpretare la fel de lungă prin care eram înstiintati că rugăciunile fuseseră auzite si că Duhul Sfânt va sufla cu putere si va trezi Biserica Ortodoxă Greacă… În acest răstimp era atâta plânset si strigare în jurul meu, încât am început să mă retrag, nemairezistând din punt de vedere nervos… Si totusi m-am auzit spunând un lucru surprinzător: “Într-o bună zi, când toată lumea va sti că Duhul miscă Biserica Ortodoxă Greacă, să tinem minte că ne-am aflat aici în momentul în care a început”[1].

Sase luni după evenimentul descris mai sus (care a avut loc la o întâlnre “harismatică” interconfesională la Seattle), comunitatea crestinilor ortodocsi începu într-adevăr să afle că “duhul harismatic” se miscă în Biserica Ortodoxă Greacă. Părintele Stephanou în revista Logos consemnează acest eveniment, care începuse să se manifeste deja într-un număr de parohii grecesti si siriene din America si acum se împânzea peste tot, fiind activ promovat de Părintele Eusebius.

După ce cititorul va parcurge descrierea acestui “duh” în paginile care urmează, descrierile apartinând reprezentantilor de frunte ai acestei miscări, el va vedea cum a pătruns acesta în lumea ortodoxă tocmai prin propaganda acerbă a unor astfel de “crestini interconfesionalisti”.

O concluzie se desprinde cu sigurantă din relatarea de mai sus: spectaculoasa “renastere harismatică” la care suntem în prezent martori nu este atât un fenomen incontestabil de hiper-emotionalism si revivalism protestant, cat. mai ales rezultatul lucrării unui “duh” care poate fi invocat si care poate face “minuni”. Întrebarea la care ne vom strădui să răspundem în paginile ce urmează este următoarea: ce sau cine este acest duh?

Noi suntem avertizati, în calitatea noastră de crestini ortodocsi, că nu numai Dumnezeu are puterea de a face minuni, ci si diavolul. Si el e capabil de “minuni” prin care de fapt imită virtual oricare dintre minunile autentice ale lui Dumnezeu. Ne vom strădui deci în paginile ce urmează să cercăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu (1 Ioan 4, 1).

Vom începe cu o scurtă incursiune istorică, dat fiind că “renasterea harismatică” a pătruns în lumea ortodoxă prin confesiunile protestantă si catolică, care la rândul lor au primit-o de la sectele penticostale.

---

[1] * Pat-King, in Logos Journal. sept. - oct. , 1971, p. 50. Acest “‘jurnal harismatic international” nu trebuie confundat cu revista Logos a părintelui E. Stephanou (N. ed.)

Cuv. Porfirie despre semnul fiarei

“Profeţii şi mărturii creştine despre vremea de acum”

Editura Biserica Ortodoxă

Alexandria, 2004

Părintele Porfirie Bairaktari[1]

(1906-1991)

L-am întrebat, într-o zi, pe Părintele, în chilia sa:

- Părinte, se vorbeşte mult despre 666 şi venirea antihristului, care se apropie - unii zic că deja a venit -, despre inscripţia electronică de pe mâna dreaptă sau frunte, de ciocnirea dintre Hristos şi antihrist şi zdrobirea celuia din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Ce spuneţi în legătură cu toate acestea?

- Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va fi război sau alte din astea. ştiu că va veni antihristul, că va fi a Doua Venire a Domnului, dar când, nu ştiu. Mâine? Peste o mie de ani? Nu ştiu. Dar nu mă neliniştesc, pentru că ştiu că ceasul morţii este, pentru fiecare din noi, a Doua Venire a Domnului. şi ceasul acesta e foarte aproape (Y 290).

Diac. Andrei Kuraev - despre pecetea fiarei

„Pecetea lui antihrist, codurile de bare şi semnele vremurilor”
Diac. Andrei Kuraev
Ed. Sophia, Bucureşti, 2005

Din concluziile Comisiei Teologice Sinodale A Bisericii Ortodoxe Ruse (2000): „Opinia răspândită printre unii creştini ortodocşi că antihrist încă nu a apărut, dar îşi pune deja peceţile, sau că va urmă un fel de antepecete contravine învăţăturii Bisericii despre venirea lui antihrist în vremurile din urmă ale istoriei omenirii.”

Cuviosul Efrem vorbeşte despre „pecetea fiarei”: „Toţi ce vor crede în fiară şi vor primi pecetea necurăţiei şi a chipului mişelesc se vor alipi de ea.” Aşadar, condiţia obligatorie este „credinţa în fiara”. Dar faţă de ce fel de fi­ara pretind credinţă guvernele rus şi ucrainean? Credinţa în antihrist nu constă în a recunoaşte că la Bruxelles este instalat un calculator cu numele „fiara”, ci în aceea de a recunoaşte că ,fiara” este Hristos. Păcatul apostaziei va fi în aceea ci oamenii vor crede în antihrist ca în Hristos.

Până în ziua de azi nici unul dintre statele lumii nu invită la închinare religioasă faţă de falşii mesia moderni (oricine ar fi aceştia). Chiar şi creştinii care consideră codurile de bare ca fiind „pecetea lui antihrist”, când totuşi se hotărăsc să le primească, nu o fac cu credinţă, ci cu frică. Iar cei ce nu cred în prezenţa celor trei de şase în codurile de bare, nu cred în puterea lor magică şi nu se tem de ele, sunt cu atât mai puţin condamnabili de păcatul apostazia şi al idolatriei.

Ortodoxia si Religia Viitorului - Atmosfera science-fiction

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Originile acestui gen de literatură sunt îndeobste plasate la începuturile secolului XIX. Unii preferă să-l considere precursor pe Edgar Allan Poe, care combină un stil de un realism foarte persuasiv cu o substantă narativă atinsă întotdeauna de “misterios” si de “ocult”. Altii o consideră precursoare a literaturii stiintifico-fantastice pe contemporana lui Poe, scriitoarea Mary Wollstonecraft Shelley (sotia celebrului poet), care, în cartea sa “Frankestein, or the Modern Prometheus” (Frankestein sau Prometeul modern, tradusă recent si în româneste, n. tr.) combină stiintă fantezistă si ocultism într-un mod ce caracterizează multe scrieri stiintifico-fantastice de atunci încoace.

Ortodoxia si Religia Viitorului - Perspectiva crestin-ortodoxa asupra OZN-urilor

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

“SEMNE DIN CER” -  PERSPECTIVA CRESTIN-ORTODOXĂ ASUPRA OBIECTELOR ZBURĂTOARE NEIDENTIFICATE (OZN-urilor)

Deceniile care au urmat celui de al II-lea Război Mondial au fost marcate nu numai de proliferarea uluitoare a cultelor orientale (mai ales în Occident) ci si de un fenomen paralel care, desi în aparentă neavând nici o legătură cu religia, se dovedeste a fi la o privire mai atentă un semn tot atât de clar al erei “post-crestine” ca si “noua constiintă religioasă” sau cultele orientale. Acesta este fenomenul obiectelor zburătoare neidentificate”, care virtual au fost văzute în toate părtile lumii, începând cu prima “farfurie zburătoare” reperată în 1947.

Credulitatea si superstitia omenească, care sunt la fel de mult răspândite astăzi ca oricând în istoria omenirii, au făcut ca acest fenomen să fie întrucâtva asociat cu “manifestările bizare” ale diferitelor pseudo-religii contemporane. Într-o măsură nu mai mică însă, el a suscitat si interesul responsabil al unor reputati oameni de stiintă si chiar al unor echipe guvernamentale, interes ce s-a concretizat în publicarea unor studii si cărti.

Aceste investigatii nu au ajuns de fapt la niste rezultate pozitive în identificarea fizică a acestor obiecte zburătoare. Dar ipotezele cele mai noi, pe care le-au avansat cercetătorii pentru a explica fenomenele, sunt cu mult mai plauzibile decât vechile teorii de până acum.

În acelasi timp însă, aceste ipoteze de ultimă oră ne aduc în prezenta unei “granite a realului” (chiar asa se si intitulează una din lucrările stiintifice mentionate), adică la limita unei realităti psihice si spirituale pe care, oamenii de stiintă respectivi nu sunt pregătiti să o investigheze. În schimb, bogătia de informatii referitoare tocmai la această realitate, asa cum o aflăm din textele patristice si din Sfânta Scriptură, îl plasează pe observatorul crestin ortodox în pozitia privilegiată din care el are toate datele care să-i permită să evalueze aceste noi ipoteze si fenomene “OZN” în general.

Dar observatorul crestin ortodox este interesat nu atât de fenomenele ca atare, cât de mentalitatea asociată cu ele: cum interpretează oamenii în general OZN-urile si de ce? Printre primii care au abordat problema OZN-urilor în acest mod se numără si celebrul psiholog elvetian C.G. Jung, în foarte seriosul său studiu din 1959, Flying Saucers: A Modern Myth of Things Seen in the Skies. (Farfuriile zburătoare: un mit modern al obiectelor văzute pe cer).

În această carte Jung abordează fenomenul în primul rând din perspectiva semnificatiei lui psihologice si religioase. Si, desi nu l-a clasat ca apartinând “realitătii obiective”, el a identificat cu toate acestea în mod just zona cunoasterii umane, căreia îi apartine. Oamenii de stiintă contemporani, chiar dacă pornesc de la latura “obiectivă” iar nu cea psihologică a problemei, sunt si ei nevoiti să apeleze la ipotezele “psihice” pentru a putea explica aceste fenomene.

În abordarea laturii religioase si psihice a fenomenelor OZN, este mai înainte de toate important pentru noi să întelegem cadrul general în limitele căruia s-au interpretat în general fenomenele OZN (de către cei care au crezut în existenta lor, desigur), încă de pe vremea primelor lor manifestări la sfârsitul anilor ‘40. Ce anume erau oamenii pregătiti să vadă pe cer? Răspunsul la această întrebare se poate afla aruncând o privire rapidă asupra literaturii “stiintifico-fantastice” de mare popularitate.

Ortodoxia si Religia Viitorului - “Noua spiritualitate” fată în fată cu Crestinismul

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

Prezenta cultelor orientale în Vest s-ar putea exemplifica la nesfârsit; în fiecare an apar culte noi, sau variante noi ale altora vechi. Fapt interesant, însă, este că pe lângă cultele specific religioase, se manifestă prezenta din ce în ce mai intensă, în ultimele decenii mai ales, a asa numitelor culte de constiintă (cum sunt ele numite de foarte populara revistă de stiri U. S. News and World Report, 16 Feb. 1976), culte ce se delimitează clar de orice preocupare religioasă.

Aceste grupuri de “terapie mintală” includ organizatii, precum “Erhard Seminars Training” (fondat în 1971), “Rolfing”, “Silva Mind Control” (Controlul mintal Silva) si încă multe alte forme de “seminarii” (întâlniri) si “bio-răspuns” (biofeedback), care oferă cu toatele o “descătusare a tensiunilor” si o “captare a potentialelor ascunse” ale omului, exprimate într-un jargon “stiintific” de secol XX, mai mult sau mai putin plauzibil. De asemenea, se mentionează si alte miscări de “constiintă”, care sunt mai putin la modă astăzi, de la “Stiinta crestină” si “Stiinta mintală”, până la “Scientologie”.

Toate aceste miscări sunt incompatibile cu Crestinismul. Crestinii ortodocsi nu trebuie să aibă absolut nimic de-a face cu ele.