Ortodoxia si Religia Viitorului - “Noua eră a Duhului Sfânt”

“Ortodoxia şi Religia Viitorului”

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

3. “Noua eră a Duhului Sfânt”

Nicolae Berdiaev (1874-1949)[1], nu ar fi fost niciodată considerat un credincios al Bisericii Ortodoxe în vremuri normale. El este de fapt un filosof umanist gnostic ce si-a găsit inspiratia mai curând în sectele “mistice” occidentale decât în izvoarele Ortodoxiei.

Faptul că el este numit în unele cercuri ortodoxe - chiar până în zilele noastre (1979, n.tr.) - “filosof ortodox” si chiar “teolog”, este o dovadă tristă a ignorantei religioase a fi vremurilor pe care le trăim. Vom cita în continuare din scrierile sale.[2]

Înţelesul experienţelor de „după moarte” de astăzi (3)

Cuv. Serafim Rose

din “Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Teoria ocultă a cercetătorilor din zilele noastre

Teoria despre viaţa după moarte a Dr. Kubler-Ross şi a altor cercetători ai experienţelor de „după moarte” de astăzi, poate fi rezumată în câteva puncte. Trebuie să vedem că Dr. Kubler- Ross spune aceste probleme cu certitudinea cuiva care crede că a avut experienţa „lumii celeilalte”; dar oamenii de ştiinţă ca Dr. Moody, în vreme ce sunt cu mult mai atenţi şi nesiguri în ton, nu pot decât să sprijine aceeaşi teorie. Aceasta este teoria despre viaţa după moarte, care s-a răspândit în ultima parte a sec. al XX-lea şi pare „firească” fără nici o îndreptăţire, tuturor celor care cercetează problema şi care nu au o înţelegere neclintită, asupra oricărei alte teorii.

Experienţele creştine adevărate ale raiului - „Locul lucrărilor” raiului şi iadului

Cuv. Serafim Rose

din “Sufletul după moarte”

Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Am văzut acum, în numeroase relatări ale Sfinţilor Părinţi cât şi în Vieţile sfinţilor, că după moarte, sufletul intră îndată în sălaşul din văzduh de sub cer, ale cărui însuşiri le-am arătat în amănunt. Am văzut, de asemenea că, după ce trupul a murit cu adevărat, iar sufletul a rupt legătura cu lucrurile cele pământeşti, înălţarea sufletului prin acest sălaş al văzduhului este descrisă ca un urcuş prin vămi, unde începe Judecata particulară, pentru a hotărî care sunt însuşirile potrivite pentru sălăşluirea sufletelor în rai. Acele suflete care se dovedesc vinovate pentru păcate nepocăite, sunt aruncate în adânc, în iad, de către duhurile cele căzute; acelea care trec biruitoare prin judecăţile vămilor, urcă slobod, purtate de către îngeri spre cer.

Ce este raiul? Unde se află el? Este raiul un loc? Se află acesta „sus”? Aşa cum se întâmplă şi cu toate problemele privitoare la viaţa după moarte, nu ar trebui să punem asemenea întrebări din simplă iscodire, ci numai pentru a pricepe mai bine învăţătura despre acest subiect, pe care ne-a împărtăşit-o Biserica. Şi pentru a scăpa de întunecimea pe care o pot pricinui ideile moderne şi unele experienţe mediumnice chiar şi creştinilor ortodocşi.

Se întâmplă astfel că problema „localizării” raiului (şi iadului) este înţeleasă greşit în foarte mare măsură în vremurile moderne. Doar cu câţiva ani în urmă, dictatorul sovietic Hrusciov râdea de oamenii religioşi, care încă mai credeau în rai, căci el trimisese „cosmonauţi” în spaţiu şi aceia nu l-au văzut.