Fericitul Augustin - Doream să fiu mai în siguranţă întru Tine

Confesiuni

Fericitul Augustin

Editura Humanitas, 1998

Doream să fiu mai în siguranţă întru Tine

- Cartea a 8-a -

O, Dumnezeule al meu, aş vrea să-mi amintesc întru recunoştinţa mea pentru Tine şi să-Ţi mărturi­sesc Milele Tale asupra mea. Scăldate să-mi fie mie oa­sele de dragostea Ta, astfel încât ele să poată spune: Doamne, cine este ca Tine ? Tu eşti Cel Care ai rupt că­tuşele ce mă legau, deci Ţie se cuvine să-Ţi aduc jertfă de laudă. Dar cum mi-ai rupt Tu cătuşele voi arăta în po­vestirea mea, şi toţi cei care Ţi se închină, cînd vor auzi aceasta, vor zice aşa: Binecuvîntat este Domnul în cer şi pe pămînt şi minunat este numele Lui. Vorbele Tale se întipăriseră în inima mea şi mă simţeam înconjurat de Tine din toate părţile. Căpătasem certitudinea vieţii eter­ne, în ciuda faptului că o vedeam în chip nedesluşit şi ca într-o oglindă. Totuşi, fiindcă îmi dispăruse din inimă întreaga îndoială referitoare la substanţa cea nesupusă stricăciunii, aceea din care decurge orice substanţă, eu nu doream să devin şi mai sigur de substanţa Ta, ci mai statornic întru Tine. într-adevăr, dacă ar fi să mă refer la viaţa mea vremelnică, toate se clătinau, şi ini­ma mea trebuia să fie curăţată de vechiul aluat; şi-mi plăcea calea, adică însuşi Mîntuitorul, şi încă ezitam să merg pe cărările ei anevoioase.

Invatatura ortodoxa despre ingeri

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Cunoaştem din cuvintele lui Hristos că sufletul este întâmpinat de îngeri la moarte. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Despre chipul în care se arată îngerii, cunoaştem de asemenea din Evanghelie: Un înger al Domnului (a cărui înfăţişare) era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în veşminte strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în alb (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, arătările îngerilor s-au petrecut întotdeauna sub aceleaşi chipuri de tineri strălucitori înveşmântaţi în alb . Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost de asemenea consecventă de-a lungul veacurilor, pictând doar astfel de tineri strălucitori (adesea cu aripi, care, de bună seamă, sunt o trăsătură simbolică, care de obicei nu se vede în apariţiile îngerilor). La al şaptelea Sinod ecumenic din anul 787 s-a hotărât ca îngerii să fie zugrăviţi numai cu chip, ca al oamenilor. „Cupidonii” artei apusene a Renaşterii, şi ai veacurilor care au urmat, sunt de insuflare păgână şi nu au nici o legătură cu îngerii adevăraţi.

Într-adevăr, nu numai cu privire la zugrăvirea artistică a îngerilor, ci în întreaga doctrină a fiinţelor spirituale, vestul romano catolic (şi protestant) modern s-a îndepărtat foarte mult de învăţătura Scripturii şi a vechii tradiţii creştine. Este foarte important să înţelegem această greşeală, dacă vrem să pătrundem în adevărata învăţătură creştină a sorţii sufletului după moarte.

Episcopul Ignatie Brianceaninov († 1867), unul dintre marii Părinţi ai vremurilor mai apropiate, a văzut această greşeală şi a dedicat prezentării acestui subiect un volum întreg cu lucrările sale adunate la un loc, pentru a face cunoscută adevărata învăţătură ortodoxă despre acesta (vol. III în ediţia Tuzov, St. Petersburg, 1886). Criticând concepţiile teologice romanocatolice obişnuite din sec. al XIX-lea (Abbé Bergier, Dictionnaire de Théologie ), într-o mare parte din acest volum (pag. 185-302), Episcopul Ignatie combate ideea modernă, bazată pe filosofia lui Descartes a sec. al XVII-lea, că toate cele ce se află în afara lumii materiale fac parte din lumea „spiritului pur”. Ca urmare, o astfel de idee Îl aşează pe Dumnezeul Cel necuprins pe aceeaşi treaptă cu felurite duhuri mărginite (îngeri, draci, suflete ale morţilor). Această idee s-a răspândit astăzi foarte mult (deşi cei care o susţin nu văd în întregime urmările ei) şi socotesc că există o puternică nepricepere a lumii contemporane cu privire la lucrurile „spirituale”; se arată o mare preocupare pentru toate cele ce se află în afara lumii materiale, făcându-se adesea o mică deosebire între ceea ce este dumnezeiesc, îngeresc, drăcesc, sau pur şi simplu, urmarea puterilor omeneşti foarte mari, sau a imaginaţiei.