Cuv. Seraphim Rose
Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”
Editura Sophia, Bucureşti, 2006
Deci ce putem spune despre cele Şase Zile ?
Întâi: un ortodox ce a cugetat la cele Şase Zile a arătat foarte frumos cum trebuie cercetate – să nu le măsurăm cantitativ, ci teologic. Însemnătatea lor nu ţine de durată, ci de ceea ce s-a petrecut în ele. Ele sunt afirmarea a şase lucrări ziditoare ale lui Dumnezeu care au ivit universul aşa cum îl cunoaştem. Vom cerceta îndată cele şase lucrări în chip amănunţit.
În al doilea rând: cum am văzut, prin natura lor, întâmplările acestor zile sunt miraculoase, nesupunându-se legilor firii ce guvernează lumea de azi, şi nu le putem înţelege proiectând asupra lor experienţa noastră prezentă.
În al treilea rând: Sfinţii Părinţi care au scris despre Facere au subliniat un lucru în mod deosebit: lucrarea ziditoare a lui Dumnezeu în cele Şase Zile este spontană, are loc dintr-o dată.
Sfântul Efrem Sirul, care înţelege zilele Facerii ca fiind de douăzeci şi patru de ore, a subliniat că lucrările ziditoare ale lui Dumnezeu în acele zile nu au avut nevoie de douăzeci şi patru de ore, ci numai de o clipă. Iată ce scrie despre Ziua întâi:
„Deşi atât lumina, cât şi întunericul au fost zidite într-o clipită, totuşi, atât ziua, cât şi noaptea Zilei întâi au ţinut câte douăsprezece ceasuri fiecare.”
De asemenea, în mai multe locuri din tâlcuirea sa la cele Şase Zile, Sfântul Vasile cel Mare subliniază spontaneitatea zidirii dumnezeieşti. El scrie despre Ziua a Treia a Facerii:
„La acest cuvânt, toate pădurile s-au îndesit, toţi arborii s-au ridicat iute în sus… Toate crângurile s-au acoperit îndată de tufani deşi, şi aşa-numiţii arbuşti ce slujesc la facerea ghirlandelor… care nu erau mai înainte pe pământ, toţi într-o clipită de vreme au apărut. [...] Să răsară pământul. Această mică poruncă s-a prefăcut îndată într-o puternică lege a naturii şi într-o raţiune măiastră. Porunca aceasta a săvârşit miile şi miile de însuşiri ale plantelor şi ale arborilor mai iute decât un gând de-al nostru.”
Sfântul Ambrozie scrie că atunci când Moise spune dintr-o dată întru început a făcut Dumnezeu, el vrea „să arate negrăita repeziciune a lucrării”. Şi având în minte speculaţiile cosmogonice ale elinilor, el scrie cuvinte ce se potrivesc la fel de bine speculaţiilor din vremea noastră:
„El [Moise] nu se aştepta la o zăbavnică şi tihnită zidire a lumii dintr-o îngrămădire de atomi.”
Sfântul Ambrozie spune în continuare:
Şi [Moise] în chip potrivit a adăugat: „«au făcut», ca nu cumva să se creadă că ar fi fost vreo zăbavă în zidire. Pe deasupra, oamenii pot vedea şi ce neasemuit Ziditor a fost Acela ce a plinit o asemenea măreaţă lucrare într-o clipită a lucrării Sale ziditoare, astfel că urmarea voii Sale a luat-o înaintea simţirii timpului.”
Sfântul Athanasie cel Mare – combătând învăţătura ariană că Hristos este „începutul” tuturor lucrurilor, şi deci asemenea celor zidite – arată cum înţelege cele Şase Zile ale Facerii şi spune că toate lucrurile acelor zile au fost zidite deodată:
„Cât despre stele şi marii luminători, nu a apărut întâi acesta şi apoi celălalt, ci toate întru aceeaşi zi şi la aceeaşi poruncă au fost chemate la fiinţare. Şi tot aşa a fost plăsmuirea dintâi a celor cu patru picioare, şi a păsărilor şi a peştilor şi a dobitoacelor şi a ierburilor… Nici o făptură n-a fost zidită înaintea alteia, ci toate lucrurile ce au luat început au prins viaţă la o singură poruncă.”
