„Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”
Ieromonah Seraphim Rose
Editura Sophia, Bucureşti, 2006
Am văzut că definiţia NABT afirmă că evoluţia este prin definiţie „nesupravegheată”. Această cerinţă nu e o concluzie la care darwiniştii au ajuns prin dovezi empirice, ci o presupoziţie filosofică reflectând punctul lor de pornire din naturalismul metafizic sau materialism. Dacă natura este singurul lucru care există, atunci ea trebuie să fie capabilă să-şi săvârşească propria creaţie. Aceasta implică existenţa unui proces evoluţionist natural capabil să alcătuiască lucruri foarte complexe începând de la cele simple. Iniţial, procesul trebuie să fi fost nedirijat, fiindcă o minte capabilă să dirijeze evoluţia ar fi trebuit ea însăşi să evolueze dintr-o materie neînsufleţită. Desigur, după evoluarea fiinţelor umane, evoluţia poate deveni un proces dirijat, prin practicarea eugeniei şi a ingineriei genetice.
Date fiind aceste presupoziţii, chiar un lucru aşa de grosolan ca darwinismul trebuie totuşi să fie adevărat, în ciuda evidenţei. Evoluţia trebuie să pornească de la schimbări întâmplătoare şi imprevizibile, şi trebuie să aibă o forţă inconştientă capabilă să producă minunăţiile de inginerie complexă pe care le numim organisme. Iată de ce, în conferinţele sale, Richard Dawkins afirma că, dacă pe alte planete există o viaţă complexă, singura răspunzătoare de ele ar trebui să fie evoluţia darwinistă. Nu e nevoie de dovezi sau observaţii, căci mecanismul darwinist este singurul candidat plauzibil pentru această treabă, dat fiind punctul de pornire aflat în naturalism. Logica aceasta explică de ce darwiniştii nu sunt deranjaţi de nici una dintre problemele evidente pe care criticii, precum eu însumi, le-au identificat. Teoria trebuie să fie adevărată cu orice preţ, căci altfel am rămâne fără o explicaţie materialistă a complexităţii vieţii şi ar trebui să ne întoarcem la Dumnezeu. Logica respectivă a fost încorporată într-un pasaj dintr-un eseu din 1997 scris de geneticianul de frunte Richard Lewontin:
„Noi ţinem partea ştiinţei în ciuda absurdităţii evidente a unora dintre explicaţiile ei, în ciuda eşecului său de a împlini multe din extravagantele sale făgăduinţe de sănătate şi viaţă, în ciuda tolerării de către comunitatea ştiinţifică a unor poveşti inconsistente luate ca atare, fiindcă ne-am luat un angajament prioritar, un angajament faţă de materialism. Nu metodele şi instituţiile ştiinţifice ne constrâng să acceptăm explicaţia materialistă a lumii fenomenale, ci, dimpotrivă, aderenţa noastră apriorică la cauzalitatea materialistă ne obligă să creăm un aparat de investigare şi un set de concepte ce produc explicaţii materialiste, indiferent cât de potrivnice intuiţiei, indiferent cât de mistificatoare pentru cei neiniţiaţi. Mai mult, materialismul este absolut, căci nu putem să acceptăm ca un Picior Divin să ni se pună în prag.”
Nu e nevoie să mai adăugăm ceva. Putem înţelege profundul adevăr al remarcii Părintelui Serafim: „evoluţia nu le-ar fi trecut niciodată prin gând unor oameni care cred în Dumnezeul la care se închină creştinii ortodocşi” (subliniere în textul original). Când Dumnezeu pune piciorul în prag, nu mai are sens să postulezi nici existenţa legiunilor invizibile de strămoşi fosili, ori un inconştient proces material ce săvârşeşte minunile creaţiei.
