Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu
Dacă nu ascultă de Moise
şi de prooroci, nu vor
crede nici dacă ar învia
cineva dintre morţi.
- Luca 16, 31
Am văzut, de bună seamă, că experienţele de „după moarte” şi cele din „afara trupului”, despre care se vorbeşte atât de mult astăzi, sunt foarte deosebite de experienţele adevărate ale celeilalte lumi, care s-au petrecut de-a lungul veacurilor în vieţile bărbaţilor şi femeilor care-L iubesc pe Dumnezeu. Mai mult, experienţele din zilele noastre au fost atât de dese şi au ajuns să fie „la modă” în ultimii ani, nu pentru că sunt „noi” cu adevărat (s-au strâns multe asemenea experienţe în Anglia secolului al XIX-lea), şi nu pentru că s-au ivit în aceşti ani mult mai des, ci mai ales pentru că mintea oamenilor din apus, şi îndeosebi a celor din America, era „pregătită” pentru acestea.
Interesul public pare a fi parte a unei urmări larg răspândite împotriva materialismului şi a necredinţei secolului al XX-lea, semn al unui interes faţă de religie cu mult mai răspândit. Ne vom întreba care ar putea fi semnificaţia acestui nou interes „religios”.
Dar mai întâi, să stabilim încă o dată ce „mărturisesc” aceste experienţe despre adevărul religiei. Cei mai mulţi cercetători par să fie de acord cu Dr. Moody, că experienţele nu adeveresc învăţătura creştină „tradiţională” asupra raiului (Viaţă după viaţă , pag. 70, 98); experienţele acelora care cred că au văzut raiul, nu-şi arată trăinicia când sunt asemănate cu adevăratele vedenii din trecut ale raiului; iar experienţele iadului sunt mai mult „sugerări” decât orice fel de dovadă a existenţei adevărate a iadului.
