Raspuns la o intrebare despre indrumarea duhovniceasca

Din cartea, „Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare”,

Editura Bunavestire, 2003

Iubite frate în Hristos,

Salutări în Domnul nostru Iisus Hristos! Îţi mulţumesc pentru scrisoare. Apreciez seriozitatea celor scrise si de aceea îţi voi răspunde cu aceeasi seriozitate. Înainte de toate vreau să-ţi spun ca, după ştiinţa noastră, astăzi nu mai sunt „stareţi” – cum s-ar spune, adevăraţi bătrâni purtători de Dumnezeu (în duhul bătrânilor de la Optina), care sa te îndrume nu prin înţelepciunea proprie sau prin modul în care ei îi înţelege pe Sfinţii Părinţi, ci prin luminarea Sfântului Duh. Acest tip de luminare nu se da unor vremuri ca ale noastre – si, sa fim sinceri, noi, în neputinţa, stricăciunea noastre si păcatele noastre, nici nu o merităm.

Vremurilor noastre li se da un fel mai smerit de viaţă duhovnicească, pe care Episcopul Ignatie Briancianinov, în excelenta lui carte Arena o numeşte „viaţa prin sfat” – adică viaţa conformă poruncilor lui Dumnezeu aşa cum le aflăm în Sfintele Scripturi si la Sfinţii Părinţi, alături de ajutorul celor mai bătrâni si mai experimentaţi. Un „stareţ” poate da porunci; dar un „îndrumător” da sfat, pe care trebuie sa-l probezi prin experienţă.

Experienţa contemporană a „raiului”

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În Viaţă după viaţă , Dr. Moody remarcă faptul că oamenii cu care a stat de vorbă, nu par să fi trăit întâmplări care să se numească „chipul mitologic al existenţei în viaţa de apoi” şi încă mai sunt aplecaţi să nu creadă în părerea obişnuită despre rai şi despre iad şi în întregul „model răsplată-pedeapsă al vieţii de dincolo” (pag. 70).

În Consideraţii asupra vieţii de după viaţă , el afirmă că ultimele sale convorbiri au scos la iveală experienţele larg răspândite, de dincolo de moarte, despre „alte sălaşuri de existenţă, care, foarte bine ar putea fi numite cereşti” (pag. 15).

Aratari ale ingerilor si dracilor la ceasul mortii

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

 

În aceste experienţe, proaspătul dispărut este de obicei întâmpinat de doi îngeri. Iată cum îl înfăţişează autorul lucrării „De crezut pentru mulţi ”: „Nici nu începuse bine bătrâna soră să rostească aceste cuvinte (’Să moştenească Împărăţia Cerului!’), că s-au arătat lângă mine doi îngeri; pentru o pricină oarecare am cunoscut într-unul dintre ei pe îngerul meu păzitor, dar celălalt îmi era necunoscut” (pag. 22). (Mai târziu, un pustnic cucernic i-a spus că acela era „îngerul de întâlnire”.) Sf. Teodora, a cărei călătorie după moarte prin „vămile” văzduhului este istorisită în viaţa Sf. Vasile cel Nou (sec. al X-lea, 26 martie), relatează că „atunci când am fost la capătul puterilor, deodată am văzut doi îngeri strălucitori ai lui Dumnezeu, care erau ca nişte tineri minunaţi, de o frumuseţe cu neputinţă de grăit prin cuvânt. Feţele lor erau mai strălucitoare decât soarele, privirea lor era plină de dragoste, părul capului lor era alb ca zăpada, în jurul capului aveau aureole aurii, strălucitoare, care se răspândeau în jur, veşmintele lor străluceau ca fulgerul, şi pieptul le era încins cu eşarfe aurii în chip de cruce” (vezi traducerea în Taine veşnice dincolo de mormânt, pag. 70). Sf. Salvie, Episcopul Galiei, din sec. al VI-lea, povesteşte astfel propria sa experienţă de moarte: „Când chilia mea s-a cutremurat acum patru zile, şi m-aţi văzut zăcând mort, am fost ridicat de doi îngeri şi dus până în cele mai înalte suişuri ale cerului” (Sf. Grigorie de Tours, Istoria francilor , VII, 1; vezi Viaţa Sf. Salvie în The Orthodox Word, 1977, nr. 5).

Menirea acestor îngeri este de a lua sufletul nostru ieşit din trup, în călătoria sa în viaţa de dincolo. Nu este nimic nelămurit în privinţa lor, nici în înfăţişare nici în lucrare; având înfăţişare omenească, ei apucă „trupul uşor” al sufletului şi îl duc departe. „Îngerii purtători de lumină mi-au luat îndată sufletul în braţele lor” (Sf. Teodora, vezi Taine veşnice …, pag. 71). „Luându-mă cu braţele, îngerii m-au purtat chiar prin peretele camerei …” (De crezut pentru mulţi …, pag. 22). Sf. Salvie a fost „ridicat de doi îngeri”. Astfel de exemple s-ar mai putea aduce.

Invatatura ortodoxa despre ingeri

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Cunoaştem din cuvintele lui Hristos că sufletul este întâmpinat de îngeri la moarte. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Despre chipul în care se arată îngerii, cunoaştem de asemenea din Evanghelie: Un înger al Domnului (a cărui înfăţişare) era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în veşminte strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în alb (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, arătările îngerilor s-au petrecut întotdeauna sub aceleaşi chipuri de tineri strălucitori înveşmântaţi în alb . Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost de asemenea consecventă de-a lungul veacurilor, pictând doar astfel de tineri strălucitori (adesea cu aripi, care, de bună seamă, sunt o trăsătură simbolică, care de obicei nu se vede în apariţiile îngerilor). La al şaptelea Sinod ecumenic din anul 787 s-a hotărât ca îngerii să fie zugrăviţi numai cu chip, ca al oamenilor. „Cupidonii” artei apusene a Renaşterii, şi ai veacurilor care au urmat, sunt de insuflare păgână şi nu au nici o legătură cu îngerii adevăraţi.

Într-adevăr, nu numai cu privire la zugrăvirea artistică a îngerilor, ci în întreaga doctrină a fiinţelor spirituale, vestul romano catolic (şi protestant) modern s-a îndepărtat foarte mult de învăţătura Scripturii şi a vechii tradiţii creştine. Este foarte important să înţelegem această greşeală, dacă vrem să pătrundem în adevărata învăţătură creştină a sorţii sufletului după moarte.

Episcopul Ignatie Brianceaninov († 1867), unul dintre marii Părinţi ai vremurilor mai apropiate, a văzut această greşeală şi a dedicat prezentării acestui subiect un volum întreg cu lucrările sale adunate la un loc, pentru a face cunoscută adevărata învăţătură ortodoxă despre acesta (vol. III în ediţia Tuzov, St. Petersburg, 1886). Criticând concepţiile teologice romanocatolice obişnuite din sec. al XIX-lea (Abbé Bergier, Dictionnaire de Théologie ), într-o mare parte din acest volum (pag. 185-302), Episcopul Ignatie combate ideea modernă, bazată pe filosofia lui Descartes a sec. al XVII-lea, că toate cele ce se află în afara lumii materiale fac parte din lumea „spiritului pur”. Ca urmare, o astfel de idee Îl aşează pe Dumnezeul Cel necuprins pe aceeaşi treaptă cu felurite duhuri mărginite (îngeri, draci, suflete ale morţilor). Această idee s-a răspândit astăzi foarte mult (deşi cei care o susţin nu văd în întregime urmările ei) şi socotesc că există o puternică nepricepere a lumii contemporane cu privire la lucrurile „spirituale”; se arată o mare preocupare pentru toate cele ce se află în afara lumii materiale, făcându-se adesea o mică deosebire între ceea ce este dumnezeiesc, îngeresc, drăcesc, sau pur şi simplu, urmarea puterilor omeneşti foarte mari, sau a imaginaţiei.

Pericolul “evoluţionismului creştin”

Unele din comentariile pe marginea articolelor publicate de către diac. Sorin Mihalache in ziarul Lumina (15 feb, respectiv 20 feb a.c.) au susţinut că de fapt argumentele cuv. Serafim Rose cu privire la creaţionism ar fi şubrede. Mai mult au indicat drept lectură obligatorie articolul diac. Andrei Kuraev (teolog la cea mai importanta academie de teologie din Rusia), care ar arăta că de fapt ortodoxia este şi peste creaţionism şi peste evoluţionism.

Din fericire, articolul diac. Kuraev este disponibil sub forma unui studiu care însoţeşte cartea dr. Alexandros Kalomiros, „Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului” (Editura Deisis, Sibiu, 2003). Din păcate, dr. Kalomiros este acelaşi doctor grec care apare şi în cartea cuv. Serafim Rose „Cartea Facerii, Crearea lumii, şi omul începuturilor”. Şi spun din păcate pentru că dr. Kalomiros este exponentul curentului denumit şi evoluţionism creştin.

Desigur că părerile dr. Kalomiros ca şi răspunsul cuv. Serafim Rose nu ar putea fi expuse decât prin mai multe postări pe acest blog, dar câteva citate din cartea „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”, ediţia a II-a, sunt edificatoare:

„Părintele Gherman şi Părintele Serafim au primit o epistolă de patruzeci de pagini de la Kalomiros. „Trebuie să mărturisesc”, scria pr. Serafim, „că este mult mai şocant decât ne aşteptam – să expui învăţătura evoluţionistă nici măcar înfrumuseţată ori aranjată, încununată cu <<animalul evoluat Adam>>, şi <<cel ce tăgăduieşte evoluţia tăgăduieşte Sfintele Scripturi>> Într-un fel suntem totuşi mai curând mulţumiţi, căci acum am aflat pentru prima dată un respectabil evoluţionist ortodox care acceptă să spună pe faţă lucruri pe care alţii, cred eu, se tem să le rostească cu glas tare, de temă de a nu sminti <<conştiinţele slabe>> aflate sub <<influenţe occidentale>>”.

In imbratisarea Tatalui

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Nu poţi să nu priveşti toată prostia modernă ca ultima
„cădere” a omului, o imitaţie a păcatului celui dintâi
om creat la scara întregii lumi – dorinţa de a fi
asemenea lui Dumnezeu, de a şti totul. Şi cine poate şti
de ce Dumnezeu îngăduie aceasta – doar din pricină că
la sfârşit, ca şi la început, ne vom întâlni cu El. Nu
există nici o „pricină” pentru căderea Fiului Risipitor –
şi totuşi cât de mare a fost bucuria reîntoarecerii sale.
Poate că până la urmă Dumnezeu a „îngăduit”
existenţa epocii moderne pentru bucuria primirii
păcătoşilor care se vor pocăi la sfârşitul ei.
- Eugene Rose, 18 ianuarie, 1961

Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu
mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl
către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi
şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în
picioarele lui …. Căci acest fiu al meu mort era şi a
înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se
veselească.
- Luca 15, 21, 22, 24

Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul.
- Psalmul 33, 8

Prietenul lui Gleb (Gleb Podmoşenski cu care Eugene Rose a întemeiat mai târziu Frăţia Sf. Gherman al Alaskăi), Dimitri, şi-a ţinut promisiunea şi l-a vizitat des pe Eugene. De origine franco-rusă, Dimitri se trăgea dintr-o ramură a nobilimii franceze. Fusese crescut în Lima, Peru, cunoştea multe limbi străine, şi vorbea engleza cu accent francez.

Deşi îi curgea sânge albastru prin vene, primise o pioasă educaţie creştină, de la evlavioasa sa mamă rusoaică, Svetlana Romanovna. Credinţa curată a lui Dimitri a fost un exemplu pentru Eugene. El avea nevoie de acest firesc al vieţii creştin ortodoxe, de care fusese lipsit în copilărie şi pe care nu l-a putut înlocui prin mijloace pur intelectuale. A păstrat o strânsă legătură prin scrisori cu Dimitri până la sfârşitul vieţii şi mai ales cu Svetlana, care şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii în Mânăstirea de maici New Diveyevo, a Părintelui Adrian.

Gleb, Dimitri şi cercul lor de prieteni, au fost ultimul impuls de care avea nevoie Eugene pentru a păşi în sânul Bisericii. Teama de a fi lovit de mulţumirea unei „deşertăciuni bisericeşti” provinciale i-a fost risipită de contactul cu tineri, care, doreau ca şi el, să slujească ortodoxia ca adevăr universal şi nu doar ca o religie etnică.

Sufletul dupa moarte - fiinte de lumina

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

 

Dr. Moody descrie această experienţă ca fiind „poate elementul comun cel mai uimitor, dintre cazurile pe care le-am studiat, şi desigur, elementul care are cea mai profundă urmare asupra individului” (Viaţă după viaţă , pag. 45). Majoritatea oamenilor descriu această experienţă ca o arătare de lumină, care îşi sporeşte strălucirea cu repeziciune; şi cu toţii o simt ca pe o fiinţă personală, plină de căldură şi iubire, faţă de care noul răposat este atras cu un fel de atracţie magnetică. Recunoaşterea acestei fiinţe pare să atârne de formaţia religioasă a fiecăruia; prin ea însăşi, aceasta nu are nici un semn de recunoaştere. Unii o numesc „Hristos”, alţii o numesc un „înger”; toţi par să socotească că ea este o fiinţă trimisă de undeva ca să-i călăuzească. Iată câteva relatări ale acestei experienţe:

„Am auzit doctorii spunând că eram mort, şi aceasta s-a întâmplat când am început să simt ca şi cum mă rostogoleam, de fapt era un fel de plutire … Totul era negru, în afară de acel drum, care pornea de la mine, pe care vedeam această lumina. Era o lumină foarte, foarte strălucitoare, dar nu era prea întinsă la început. Cu cât mă apropiam de ea, se întindea tot mai tare” (pag. 48).

Despre durata celor 6 zile ale Facerii

Articolul apărut pe 20 feb. pe acest blog, şi anume „Despre vârsta pământului”, a stârnit câteva reacţii. Cei care au comentat au pus la îndoială tradiţia conform căreia pământul ar avea în jur de 7500 de ani, nu în mod direct, ci susţinând că zilele Creaţiei ar fi de durate foarte mari (mii de ani sau mai mult).

Pe de o parte apreciez grija celor care au comentat de a – şi argumenta punctul de vedere privitor la subiect. Pe de altă parte nu înţeleg întrebări de genul celor: „Voi tot îi daţi cu Serafim Rose?”

Chiar dacă e atât de greu să îl vedem ca pe unul ce a fost aşezat între sfinţi, după cum există mai multe mărturii, ar fi de dorit un ton mai respectuos faţă de cineva care s-a jertfit pentru Biserică.

În ceea ce priveşte vârsta pământului, dacă am fi citit din scrierile cuv. Serafim, am fi ştiut că nu este adeptul părerii că zilele Creaţiei ar fi fost chiar de 24 de ore. Deşi Sf. Efrem Sirul chiar crede acest lucru (printre puţinii dintre Sf. Părinţi). Însă, aşa cum arată Cuv. Serafim Rose, ideea conformă căreia acele zile ar fi durat miliarde de ani este cu totul inacceptabilă.

Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul începuturilor”

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Să cercetăm acum modelul patristic al celor Şase Zile ale Facerii. Nu vom sta să încercăm a ghici „cât de lungi” au fost acele zile deşi, când vom ajunge la sfârşit, vom avea o idee destul de limpede despre felul cum priveau Părinţii lungimea lor. Mulţi fundamentalişti socotesc că înţelegerea literală a Facerii se pierde dacă nu se acceptă că zilele sunt exact de două­zeci şi patru de ore; iar mulţi dintre cei care doresc să împace Facerea cu teoria modernă a evoluţiei cred că speranţele lor depind de acceptarea aces­tor zile ca fiind de milioane sau miliarde de ani lungime, conformându-se astfel presupuselor descoperiri ale geologiei. Cred că putem spune fără a greşi că ambele păreri sunt pe alături de subiect.

Sufletul dupa moarte - Intalnirea cu altii

Cuv. Serafim Rose
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Pentru foarte scurtă vreme, sufletul rămâne în starea lui de singurătate de după moarte de la început. Dr. Moody citează câteva cazuri de oameni care, chiar înainte de a muri, au văzut dintr-odată rude şi prieteni deja morţi.

„Doctorul m-a părăsit şi a spus rudelor mele că eram pe moarte … Mi-am dat seama că toţi aceşti oameni se aflau acolo, mi se părea că erau mulţi, plutind în jurul plafonului camerei. Toţi aceştia erau oameni pe care îi cunoscusem în decursul vieţii, dar care trecuseră în viaţa de dincolo înaintea mea. Am recunoscut-o pe bunica şi pe o fată pe care o cunoscusem când eram în şcoală, şi pe multe alte rude şi prieteni … Aveam o stare de fericire şi am simţit că ei veniseră să mă ocrotească sau să mă călăuzească” (pag. 44).

Această experienţă, a întâlnirii cu prieteni şi rude trecute la cele veşnice, care are loc în preajma morţii, nu este în nici un caz o nouă descoperire, chiar printre oamenii de ştiinţă moderni.

Originea corpurilor cereşti

Este de asemenea important de reţinut că modelul Big Bang, aşa cum observă Cuv. Serafim Rose, sugerează că soarele ar fi apărut înaintea pământului, ceea ce contravine în mod evident învăţăturii Sfinţilor Părinţi, care chiar insistă în comentariile lor asupra faptului că pământul a fost creat înaintea soarelui.

ÎNTREBĂRI Şl RĂSPUNSURI
Din cursul despre Cartea Facerii (1981 si 1982) – Cuv. Serafim Rose

Părintele Serafim: Relatarea Cărţii Facerii despre Ziua a Patra a Facerii este greu de adaptat ideilor obişnuite despre univers, fiindcă Scriptura si Sfinţii Părinţi afirmă cu certitudine că soarele a fost creat în acea Zi, după ce pământul, plantele si copacii existau deja. Mai mult, Părinţii spun că soarele, luna si stelele (ca si toate găurile negre si tot ce se mai află în spaţiu) au fost create în Ziua a Patra într-o clipită. Dumnezeu a făcut un semn cu mâna si toate au luat fiinţă, la distante de triliarde de mile. Bineînţeles că Dumnezeu este mai mare decât universul, deci de ce nu ar fi fost în stare să facă acest lucru ? Pentru el nu e deloc greu.

Aceasta dă o cu totul altă perspectivă asupra lumii. E o întreagă cosmogonie - explicarea începutului lucrurilor.